Tiptil, cu paşi mărunţi, se strecoară fără larmă şi te fură în lumea lui tăcută, lipsită de griji şi de nelinişti. Cine oare e acest domn tacticos şi subtil, cu care zilnic te întâlneşti, şi totuşi nu ajungi niciodată să-l cunoşti? Duşmănos nu e, se vede bine, fiindcă te ia în pază noapte de noapte şi te aduce a doua zi viu şi nevătămat la locul de unde te-a sustras. Dar nici nu doreşte publicitate: îi place să rămână tainic, să aştepte până la momentul favorabil, şi atunci să coboare din lumea de „dincolo” şi să-ţi sufle din praful lui argintiu până te convinge să-l însoţeşti. Odată, când eram mic, pare-mi-se că l-am zărit printre gene chiar înainte s-adorm. De-atuncea ştiu că oricât de rău mi-ar merge în timpul zilei, seara e cineva care vine să-mi readucă speranţa. Speranţa că mâine voi fi poate puţin mai treaz. Noapte bună.
Comentarii recente