Changagriel

Nu ştiu despre ce să scriu, ăsta-i adevărul. Nu pentru că n-aş avea în minte subiecte cu duiumul, ci pentru că fiecare îmi produce sentimentul unui grăunte de nisip: lipsit de greutate, uniform, banal. Ştiu, problema e starea de moment: n-am niciun obiectiv stabil şi “luminos”, am o mulţime de idei fărâmiţate şi trecătoare. Asta e, până la urmă şi cu relativismul trebuie să-nvăţ să trăiesc.

Nu-mi place să vociferez pe teme personale, mi se pare pierdere de energie. Dar ştiu că sunt frustrat în foarte multe privinţe. Şi ştiu că tot eu sunt vinovat pentru asta, nu acea entitate abstractă denumită convenţional “alţii”. Probabil sunt dezechilibrat în vreun fel, dar mă simt bine aşa. Mulţi îşi doresc să fie “rebeli”, se afişează în tot felul de situaţii, se dau de trei ori peste cap etc… până la urmă, reuşesc cel mult să pară simpatici. Unii însă suntem ciudaţi de la natură, n-avem nevoie să ne prefacem. Avem alte priorităţi, alte aşteptări, alt fel de-a fi. Că îi mai deranjăm pe cei care idolatrizează convenienţele, intră la “pagube colaterale”.

Şi, ca să-mi închei peroraţia, probabil nici ce debitez eu aici nu sună extrem de original, dar n-area face: sunt doar ideile unuia care despică firele de nisip în patru. Cine ştie, poate mai rezonează vreun renegat.