Întrebări furnicătoare îmi zgândăre tihna, nu mă lasă să fiinţez după bunul plac şi, în general, mă bruschează când mi-e lumea mai dragă. Una din ele e acest - nu cine sunt, ci - ce sunt? Sunt oare doar un amalgam de molecule aşa cum mă-nvaţă biologia modernă: o bucată de materie organică, care ar putea la fel de bine să nici nu fie? - Sunt o fiinţă înzestrată cu suflare divină, aşa cum îmi şopteşte religia? Dar ce e aia “suflare divină” până la urmă? - ceva ce altădată era înţeles aproape instinctiv, acuma îmi dă mari dureri de cap. Cuvintele parcă şi-au pierdut sensul, au rămas ca nişte conserve goale aruncate într-o ladă din cămară. Nu mai e nimic mistic în ele, sunt doar nişte clişee obosite.
Viaţa n-a fost totuşi atât de hapsână cu mine, s-a înduplecat să-mi dea unele răspunsuri. Mi-a scos în faţă oameni care percep lucruri pe care lumea le-ar considera nebunii, dar şi alţii cu preocupări ştiinţifice care nu se-nchină necondiţionat teoriilor atomistice. Mi-a luminat mintea atunci când aveam nevoie, dar mi-a dat şi brânci când băteam pasul pe loc.
Un lucru însă n-am primit în mod suficient, şi anume voinţă. Degeaba am intenţii bune dacă ele se sparg ca baloanele de săpun, înainte de-a se concretiza. Sunt atâtea lucruri de cunoscut, de realizat, de trăit pe lumea asta, iar eu sunt un personaj aşa mărunt - cu tot individualismul meu exacerbat, cu dispreţul faţă de convenienţe, de sentimentalismul ridicol, de preocupările mărunte. Până la urmă, tot ca un mormoloc în balta cea mare mă simt, când fericit, când sictirit, dar niciodată depăşindu-şi condiţia. Chiar dacă n-am înţeles niciodată fascinaţia unora pentru Kafka, pot să empatizez cu declaraţia lui, cum c-ar fi dus mereu o existenţă şovăielnică. Poate atâta pot, poate atâta merit. Poate nici acu nu ştiu ce sunt.
Si totusi ce te face sa te indoiesti de tine? Daca ti-ai gasit rapsunsuri e bine esti mai fericit ca noi restul.Dar atunci n-ar trebui sa fii cu atata mai multumit de viata ta?
Ei dac-ar merge lucrurile aşa uşor, determinist…
Omul are foarte multe laturi, pe lângă cea intelectuală. Chiar dacă te “loveşti” de acele răspunsuri nu totdeauna ştii ce să faci cu ele. Iar când ştii poţi să n-ai energie, să fii prea comod etc.
Există persoane care au nativ calităţi - să le zic - spirituale practice. Eu n-am. Eu trebuie să mă chinui pentru orice mărunţiş. Mă opresc aici pentru că vorbesc deja prea general.
ei daca ar fi totul asa usor pe lumea asta care-ar mai fi amuzamentul?
Probabil ca asta e partea cea mai frumoasa a itinerarului unei vieti intregi: sa aflam ce si cine suntem. E un proces care nu inceteaza sa ma uimeasca in splendoarea pe care o comporta, si care implica o gramada de alte revelatii, pe masura ce raportarea la exoteric si esoteric imi mai adauga un “termen” propriei definitii. Nu te mai stradui sa te raportezi in schimb la teoriile sterpe ale altora, ei sunt ei, si si-au dat raspunsurile in contexte care le apartin in exclusivitate, s-ar putea ca teoriile lor sa aiba valabilitate strict pentru ei. Sufletul profund al fiecaruia e unic, si ceea ce unora li se asorteaza ca ideologie, altora nu li se asorteaza. Asadar, consider ca tu singur, fara comparatii si masurari cu altii, doar trecand inainte prin viata ta si doar ascultandu-ti glasul launtric afli deja, zi de zi, cine si ce esti. Poate ca e grea partea in care vrei sa dai o forma clara in cuvinte aflarilor tale…
” Sunt o fiinţă înzestrată cu suflare divină, aşa cum îmi şopteşte religia? ” … daca nu ai fi atins de divinitaet ai fi doar un animal rational si vorbitor ce vine de nicaieri si pleaca spre nicaieri, cum spunea cineva … si cred lucrul acesta !
- eu mi-as pune mai degraba intrebare:” De ce eu ? “
Cristia, tu ai dreptate atunci când vine vorba de trăiri personale, de înţelegere a vieţii pe calea sentimentelor, atunci “teoriile sterpe ale altora” nu-ţi sunt de mare ajutor.
Dar când cauţi să afli “adevăruri”, ei bine, situaţia nu mai e aceeaşi. Adevărul prin natura lui e un bun comun al mai multor oameni, şi un adevăr strict personal nu-şi are sensul. Şi nu cred că poţi cunoaşte ceva semnificativ despre tine însuţi fără a avea în vedere şi perspectiva unor personalităţi cu calităţi speciale. Despre asta, desigur, se poate discuta mult timp.
Domnul.jâ, această părere că omul ar fi un “animal rational si vorbitor ce vine de nicaieri si pleaca spre nicaieri” e oricum destul de răspândită, şi mulţi nu văd nimic negativ în asta. Prin urmare, nu văd de ce n-aş lua în calcul şi această ipoteză.
In legatura cu vointa…sa stii ca nu esti singurul caruia ii lipseste. Problema noastra e ca avem atata lene si indiferenta in jur incat a te apuca sa infaptuiesti lucruri marete si frumoase e un proces problematic, plin de obstacole. Ceea ce trebuie facut in aceasta privinta e sa te integrezi intr-o comunitate activa, care sa te faca sa simti ca “a sta” si “a trece ca gasca prin apa” e ceva anormal.
Adelaide: Cum ar fi…?
Bogdan, comunitatile astea trebuie sa le cauti singur in functie de ceea ce iti place ( sau ti-ar placea) tie sa faci. Bucurestiul, pe langa faptul ca nu e tocmai un oras superb, iti ofera foarte multe posibilitati. Daca iti place literatura poti sa mergi la un cenaclu. Vrei sa ajuti? Poti sa faci voluntariat. Daca te intereseaza ecologia, iti recomand Zapodia
Bine, aşa teoretic mă duce şi pe mine capul
dar eram curios să aflu nişte iniţiative concrete. De Zapodia de exemplu ştiam dar am înţeles că sunt din Ploieşti şi că au suspendat proiectele pentru o perioadă.